Unde se duc orele petrecute în social media când se duc

Nu cred că trece zi fără să mă frământ cum să-mi recâștig timpul. Cum să-mi ordonez activitățile și să delimitez foarte clar timpul petrecut muncind de timpul dedicat mie, lucrurilor care-mi plac, prietenilor cu care uneori nu vorbesc cu zilele (de văzut nici nu mai încape vorba).

Și câteodată mă lovește un lucru: cu cât mă agit mai tare să eficientizez totul în viața mea, cu atât exclud din această eficientizare timpul pe care mi-l petrec în social media. Cu el sunt generoasă, pentru că „mă relaxez”, „am nevoie să-mi clătesc creierul”, „trebuie să fiu conectată, pentru că meseria mea o cere în mod indirect”. Așa scuz și vizualizările vinovate ale vreunui clip de o calitate cel puțin îndoielnică de prin trending-ul YouTube-ului, așa scuz șirul de stories care mi se derulează în fața ochilor ca la TV, așa scuz scroll-urile care nu s-au oprit de jumătate de oră, mecanice și incontrolabile.

Nu știu dacă e vreun fenomen care să ne învăluie mai tare și totuși să fie parte din existența noastră zilnică așa cum e social media. Suntem ca peștii în acvariul pe care nu-l mai percepem. M-am ferit să-mi iau aplicații de time limit, de teamă să nu distrug iluzia că țin lucrurile sub control și „stau doar atât cât vreau eu în social media”.

Faptul că am aflat că, după ultimele studii, petrecem în medie 116 minute pe zi pe diverse rețele de socializare nu mă ajută deloc. Aș putea să văd un film. Să dorm două ore în plus, că tot mă plâng că sunt mereu obosită. Să-mi gătesc, pentru că zic că nu găsesc niciodată răbdarea pentru asta. Să mă apuc de un hobby nou. Să citesc mai mult. Să fac, efectiv, (alt)ceva.

Iar dacă faci calculele, te sperii și mai tare. 5 ani și 4 luni din viața noastră privim într-un ecran la ce fac alții. Comparativ, petrecem 3 ani și 5 luni mâncând. 1 an și 10 luni aranjându-ne. Doar 1 an și 3 luni socializând. În 5 ani și 4 luni, ai putea să zbori până la lună și-napoi de 32 de ori, să urci pe Everest de tot atâtea ori și să-ți plimbi câinele de 93.000 de ori. Dar noi alegem să punem filtre, emojy-uri și .gif-uri.

Așa că povestea asta cu statul „cât vrem noi” mi se pare că e o minciună frumoasă pe care ne-o spunem. Eu și tu și jumătate din planetă. Mă gândesc uneori câte eforturi depunem să menținem o imagine digitală, să avem „păreri”, să fim cineva la care alții se uită cu admirație sau cu invidie în online. În orice caz, să fim „băgați în seamă”.

Chiar și exercițiul de vulnerabilizare mi se pare atât de exersat și jucat, încât uneori nu-mi dau seama de ce întreținem fantasmele astea. Tu știi că ea știe că tu știi că placa asta cu autenticitatea prinde. Facem detox de la rețelele de socializare tot ca să povestim apoi despre el pe internet. Despre oversharing nu mai zic, poate că limita până la care dăm din casă e subiectivă și cu asta basta. Mă sperie uneori să văd cu câtă grijă ne întreținem brandul personal, cartea supremă de vizită pentru unii.

Dar cu ce costuri? Ce ne mână? Care-i scopul final? Ne simțim mai bine cu noi la sfârșitul zilei? Va conta la un moment dat like-ul nostru pentru cineva, pentru ceva?

Să ne înțelegem – sunt parte din acest cerc vicios în fiecare zi, nu mă dau vreo ingenuă și nici nu vreau să dramatizez treaba asta cu ce-a făcut social media din noi. Aș fi complet ipocrită. Inclusiv faptul că promovez acest articol printr-o rețea de socializare e-n sine o dovadă pentru cât de reușite sunt mecanismele acesteia, un instrument cu două tăișuri.

Nu cred în extreme nicidecum – hai sa ne închidem cu toții conturile, că vine vreun sfârșit Black Mirror style –, doar vreau să spun că uneori obosesc și oboseala asta o pun și pe seama conectării continue. Că poate dacă înțelegem mai bine mecanismele ei, o să putem să o consumăm în porții raționalizate, care să nu ne facă rău.  

Alexandru Negrea încă își mai aduce aminte de hi5, atunci când se gândește la primul lui contact cu lumea rețelelor de socializare. „Profilurile alea decorate cu glitter graphics, animații care clipoceau în toate culorile și multe poezii penibile publicate de utilizatori la vremea aia. Forma s-a schimbat între timp, fondul – nu atât de mult.” Social media este azi parte din viața lui. La propriu, pentru că din asta trăiește și cu asta se ocupă. Alex este consultant și trainer pe teme de marketing și comunicare în social media, a fondat propria lui companie de profil – Social Smarts –, și a ajuns anul trecut la peste 1.000 de absolvenți, oameni care au vrut să învețe cum să folosească eficient social media în scopuri profesionale.

Alex recunoaște că telefonul îi raportează că petrece 4 ore pe zi în social media, timp în care primește în medie 185 de notificări, majoritatea pe Facebook, unde este și cel mai activ.

Cum se raportează la social media chiar unul dintre oamenii care îi cunoaște cel mai bine mecanismele? „Relația mea cu social media este 80% profesională, iar 20% e despre clipuri amuzante și umor tâmpit în general. Sunt dependent de ea, într-o oarecare măsură, pentru că dependența e inevitabilă când intri zilnic acolo, dar am suficientă experiență cât să pot păstra un echilibru în folosirea tehnologiei în general. Da, mi se mai întâmplă să abuzez de social media și, de cele mai multe ori, motivele sunt stupide – încep o discuție în contradictoriu cu cineva în comentariile unui update de pe Facebook, spre exemplu. În scenariul ideal, ar trebui să-mi văd de treabă și să nu mă las afectat emoțional de ce citesc în social media, dar nu-mi iese mereu.”

Pentru că social media ne fură cu ușurință.

„Relația mea cu social media este 80% profesională, iar 20% e despre clipuri amuzante și umor tâmpit în general. Sunt dependent de ea, într-o oarecare măsură, pentru că dependența e inevitabilă când intri zilnic acolo, dar am suficientă experiență cât să pot păstra un echilibru în folosirea tehnologiei în general. Da, mi se mai întâmplă să abuzez de social media și, de cele mai multe ori, motivele sunt stupide – încep o discuție în contradictoriu cu cineva în comentariile unui update de pe Facebook, spre exemplu. În scenariul ideal, ar trebui să-mi văd de treabă și să nu mă las afectat emoțional de ce citesc în social media, dar nu-mi iese mereu.”
— Alexandru Negrea, specialist social media

Dacă ne oprim puțin din rotița pe care ne suim în fiecare zi, știm cu siguranță să enumerăm toate lucrurile, comportamentele și obiceiurile pe care social media le-au schimbat în viața noastră. Imaginează-ți să mai aștepți la coadă undeva fără să stai pe Facebook. Cum te-ai mai putea retrage în mijlocul vreunei conversații nu atât de interesante, dacă nu ai putea să-ți folosești telefonul într-un fel social acceptat? Social media ne-au schimbat conversațiile, limbajul (selfie, hashtag, meme), până și… mersul la baie (da, hai s-o dăm pe bune, 3 din 4 americani au recunoscut deja asta).

Și, deși cu toții intuim, la un anumit nivel, cum funcționează și mai ales de ce funcționează atât de bine social media asupra noastră, nu ne oprim. Și cum să te oprești când toată lumea vorbește despre ultimul filmuleț viral? Când poanta nu știu cui a avut sute de share-uri? Când te mănâncă degetele să participi și tu la #10yearschallenge? Centrul recompensei din creier (nucleus accumbens pe numele lui extrem de complicat) se activează puternic la folosirea Facebook-ului, n-ai cum să-i reziști, e genetică până la urmă, nu? Recompensă imediată, efecte (dezastruoase) pe termen lung. E multă psihologie la mijloc. Tot Alexandru Negrea spune că social media sunt mediul perfect de studiu pentru reacțiile pe care le avem la diverși stimuli: „Eu sunt fascinat de psihologie comportamentală, mai presus de orice, așa că social media reprezintă locul ideal pentru studiu în acest context. Sunt atent la felul în care reacționez în primul rând eu la tot felul de stimuli în social media.”

Cu toții ne dorim să fim validați. Avem nevoie de atenție. Vrem să fim parte dintr-o comunitate. Să compensăm cumva, dacă în viața reală ni se pare că nu atragem suficiente priviri asupra noastră (da, despre noi, introvertiții, ar fi vorba; deși extrovertiții se pare că folosesc social media ca pe o modalitate de a atrage și mai multe priviri și de a-și hrăni ego-ul).

Ne place să bârfim, iar social media ne oferă mediul să ducem bârfa la nivelul următor, că doar e cu acordul tuturor celor implicați în proces, dacă aleg să-și spele sau măcar să atârne rufele în public. Stalkers, unite!

Butonăm. Butonăm și verificăm notificări chiar și-acolo unde nu mai sunt. Se numește phantom vibration syndrome și ne dă bătăi de cap, de verificăm telefonul din 2 în 2 minute, pândind să nu cumva să se întâmple ceva nou și noi să nu fim pe fază.

FOMO (fear of missing out). Altă tragedie modernă. Moft pentru unii, refuz de a recunoaște pentru alții. Suntem cu toții bolnavi într-o anumită măsură. Cu cât vrem să fim mai conectați, să ținem legătura, să experimentăm împreună ceea ce ne oferă acum tehnologia, cu atât devenim mai alienați, mai singuri, mai depresivi. N-o zic eu, tot cercetătorii (nu chiar britanici, ce-i drept) o arată.

Procrastinăm. Și unde ne ducem să procrastinăm în toată splendoarea laissez-faire-ului? Da, tot pe Facebook, Instagram sau YouTube. Procrastinarea-n sine nu-i un lucru modern neapărat. Instrumentele pe care le avem la dispoziție să amânăm la nesfârșit lucrul ăla pe care nu-l putem suferi au ajuns să fie foarte sofisticate. De fapt, procrastinăm pentru că ne e frică. Pentru că presiunea e mare și ce mai adăugăm noi ajunge să ne copleșească. Poate că nu e Facebook-ul de vină, ci gradul de anxietate dat de lumea înconjurătoare a ajuns atât de ridicat, încât dăm cu toții buzna pe conturile proprii, ca o modalitate de a ne retrage într-un cocon de siguranță. Facebook doesn’t kill people’s time, people do.

5 minuteeee! Măcar 5 minute să mai stăm. Să ne mai amuzăm un pic. Să avem senzația că suntem toți pentru unul și unul pentru toți. Că mobilizându-ne din fața unui ecran contează la fel de mult ca IRL. Adică în realitate, pardon! Că solidarizăm. Până ce suntem luați cu totul peste picior și râd toți de hashtagurile noastre. #metoo, #rezist, #lovewins ajung să fie ridiculizate atunci când folosirea lor e deja forțată de participarea nefiltrată a tuturor celor care vor dinadins să aibă un cuvânt de spus, chiar dacă nu e cel mai relevant.

Și-apoi, pe lângă fața inofensivă a lucrurilor din social media, mai e și cyber bullying-ul. Sau, mai pe românește, hărțuirea pe Internet. Nu degeaba au apărut din ce în ce mai multe seriale (13 Reasons Why – despre sinuciderea unei adolescente ca urmare a agresivității celorlalți, propagată puternic și de social media – a fost în topul căutărilor pe Google în 2017 la capitolul producții TV) și conversații în jurul acestui subiect în ultima vreme.

De altfel, 4 din 5 adolescenți români sub 18 ani declară că au fost, într-un fel sau altul, expuși agresiunilor online. Fie că e vorba despre glume referitoare la aspectul fizic, fie că anumite hobby-uri sunt motiv ca ceilalți să se ia de cineva, fie că situația materială e un subiect de miștouri și aruncat cu pietre, se pare că bullying-ul obișnuit și-a găsit acum mediul perfect să se multiplice. „Îmi displac reacțiile agresive nejustificat în social media, deși știu că agresivitatea asta provine din niște frici ale oamenilor. Cred că agresivitatea transformă social media într-un mediu toxic și aș prefera să nu apară decât în situații limită”, spune Alex Negrea despre unul dintre fenomenele care îi displac cel mai tare la social media azi.  

„Îmi displac reacțiile agresive nejustificat în social media, deși știu că agresivitatea asta provine din niște frici ale oamenilor. Cred că agresivitatea transformă social media într-un mediu toxic și aș prefera să nu apară decât în situații limită.”
— Alexandru Negrea

Formele noi pe care le ia bullying-ul, ajutat de social media, sunt nenumărate: de la mesajele de amenințare în privat până la comentariile negative „în văzul tuturor”, pe profilul public, și chiar furtul de identitate. Glume nevinovate de copii? Nu chiar. Dimpotrivă: motiv serios de anxietate, depresie și chiar suicid. Și nu-i nimic de joacă aici: e dovedit că cyber bullying-ul îi face pe adolescenți de 2 ori mai predispuși la a încerca să-și facă rău.  

Alexandru Negrea mai adaugă pe lista fenomenelor nocive și depresia: „Consumul excesiv de social media duce la depresie și anxietate, sunt tot mai multe studii care arată asta. Al doilea fenomen nociv e reprezentat de fake news – social media e plină de știri false, bazate pe fricile oamenilor. Ambele mă preocupă în egală măsură și sper să găsim cândva niște soluții pentru stoparea lor.”

Nu pare că dăm semne să ne oprim din rollercoaster-ul ăsta digital. Din contră. Vrem mai mult, pentru că ni se apasă mereu all the right buttons: gratificare instantă la fiecare colț. La fiecare like. La fiecare viral pe care îl putem trăi la comun. Tehnologia avansează astfel încât să găsească mereu o breșă prin care să ne țină cu ochii lipiți de un ecran.

Ne ușurează viața, dar ne și condiționează. Ne oferă senzația de libertate, dar ne face și un pic mai ipocriți pe zi ce trece. Democratizează informația, ne oferă joburi (câți nu trăiesc acum din social media – social media manageri, social media coordinatori, content creatori, influenceri sau cum mai vreți să-i numim încât să nu ne-ncurcăm în terminologii deja disprețuite), ne amuză. Dar ne și modifică iremediabil așteptările și comportamentul.

1 din 3 persoane ar prefera să dea mesaj decât să mai vorbească la telefon. Și serios acum, câți ați scris în social media cuiva un „La mulți ani!” sau „Crăciun fericit!” decât să mai puneți mâna pe telefon și să îi spuneți asta direct? (not judging, fac la fel în trei sferturi dintre cazuri) Tot 1 din 3 angajați pune pe primul loc libertatea de a putea accesa rețelele de socializare la locul de muncă – alături de flexibilitatea de a lucra și din alte locuri decât de la birou –, înainte de recompensa financiară.

Ce-au mai făcut rețelele de socializare din noi? Pe alocuri, trolli. La întâlnirea dintre sadism și pură plictiseală se naște trollingul, această activitate de a te băga în seamă în cele mai enervante moduri cu putință. S-a demonstrat că celor mai aprigi trolli nu le lipsește deloc empatia – însă e vorba doar despre empatia cognitivă: ei înțeleg ce simt ceilalți și le pot „citi” emoțiile, dar sunt incapabil să le trăiască la rândul lor.

Iar la capitolul bizarerii facilitate de social media, avem destule, Slavă Domnului. Știați că există comunități online de Guro Lolitas? (o subcultură de origine japoneză, inspirată de hainele din perioada victoriană, cu un touch ceva mai… gotico-morbid) Sau că un grup destul de numeros e unit de-o pasiune cel puțin ciudată: review-urile covoarelor din cele mai diverse aeroporturi? (asta se numește Carpeteering și e practicată și de un actor faimos, Hugh Dancy din serialul Hannibal). Mai distrați-vă cu altele aici.

Tot Internetul e rege și în limbaje creative: phablet, woot, derp, photombing, twerk și muuulte altele sunt cuvinte inventate, brevetate și făcute celebre cu ajutorul circulației intense în social media. Meme-urile sunt și ele la putere; create în jurul dansurilor, aplicațiilor mobile, filmelor, imaginilor, animalelor de tot soiul etc., meme-urile se împânzesc și răspândesc cu viteza luminii, sunt mereu hip și mereu conectate la ce s-a întâmplat fix acum două secunde. Și ne mai distrag puțin de la problemele mai serioase pe care le avem de înfruntat zi de zi.

Mai mult bune, mai degrabă rele? E greu să dai un verdict despre social media. La fel de nerealist mi se pare și să lași totul baltă, să-ți ștergi conturile și să dispari complet. Nu ne putem ține deoparte. Și poate nici nu e vorba despre asta, până la urmă. Alex Negrea are și o recomandare mult mai aplicată în acest context: „Folosește social media activ, nu pasiv, pentru că folosirea pasivă pare să aibă efectele cele mai rele asupra oamenilor. Interacționează cu ce citești pe Facebook, spre exemplu – lasă un comentariu, dă un share, discută despre ce citești acolo. Și oprește notificările, ca să scapi de sindromul FOMO – cred că e mai sănătos să intri pe Facebook o dată pe oră, de exemplu, decât să intri de fiecare dată când primești o notificare”.

Deși, paradoxal, rețelele sociale ne fac mai antisociali, deși ne fac să ne simțim mai singuri de multe ori, sunt ca un drog. Unul cu care totuși încercăm să trăim sănătos în fiecare zi.    

„Folosește social media activ, nu pasiv, pentru că folosirea pasivă pare să aibă efectele cele mai rele asupra oamenilor. Interacționează cu ce citești pe Facebook, spre exemplu – lasă un comentariu, dă un share, discută despre ce citești acolo. Și oprește notificările, ca să scapi de sindromul FOMO – cred că e mai sănătos să intri pe Facebook o dată pe oră, de exemplu, decât să intri de fiecare dată când primești o notificare.”
— Alexandru Negrea

Alexandru Negrea, specialist social media

Așa că să nu spuneți TL; DR.